Natural Lashes

AcasăLaminare și Lash LiftingMy Lamination - Cremă pentru Laminarea Sprâncenelor

My Lamination - Cremă pentru Laminarea Sprâncenelor   Mărește imaginea

My Lamination - Cremă pentru Laminarea Sprâncenelor

9 lei  (TVA inclus)

Crema Brow Lift de la My Lamination este dedicată laminării sprâncenelor. Este prima etapă ce relaxează firele de păr și dă o nouă direcție sprâncenelor.

Cum se utilizează:

Pregătiri:
Trebuie să știi de la bun început că durata tratamentului variază în funcție de genele fiecărei cliente.
Nu începe procedura până nu ai completat fișa clientei, iar dacă clienta se află la prima aplicare, efectuează un test de sensibilitate!
Așează-ți clienta confortabil pe pat și fotografiază-i sprâncenele naturale pentru a putea compara lucrarea înainte și după. Protejează-i părul cu o bentiță și acoperă-i pieptul cu o pătură sau un prosop pentru a evita pătarea hainelor.
Igienizează-ți mâinile! Îndepărtează orice urmă de machiaj folosind un demachiant ce nu conține ulei și o dischetă de bumbac curată. După curățare, aruncă discheta în coșul de gunoi.

Deschiderea pliculețelor
Găurește cu ajutorul unei pensete ascuțite, una din fețele pliculețului. Presează apoi pliculețul până când obții cantitatea dorită de soluție.

Închiderea pliculețelor
Șterge pliculețul de soluție și acoperă gaura cu o bucățică de scotch. Vei putea astfel utiliza restul soluției pentru un nou tratament.

Aplicarea adezivului:
Perie sprâncenele clientei cu o periuță de unică folosință și aplică o cantitate mică de adeziv pe sprâncene, dându-le în același timp direcția dorită.
Adezivul își va face efectul în aproximativ 20 de secunde. Nu folosi foarte mult adeziv, altfel, sprâncenele nu vor absorbi corect soluțiile și nu își vor păstra direcția.

Pasul 1: Crema Brow Lift
Masează circular pliculețul Brow Lift înainte de deschidere!
Aplică, cu ajutorul unei micro-periuțe, o cantitate mică de cremă de la rădăcină până la 1/3 din firul sprâncenelor subțiri și ordonate sau până la maximum 1/2 din lungimea firului sprâncenelor pentru firele mai groase și greu de ordonat..
În funcție de grosimea firelor sprâncenelor, lasă crema să își facă efectul astfel:
- 7-8 minute pentru firele subțiri
- 9-10 minute pentru firele normale, naturale
- 10-12 minute pentru firele groase
Îndepărtează crema cu o micro-periuță și arunc-o la gunoi după.

Pasul 2: Crema Neutralizantă
Masează circular pliculețul Neutralizing Cream înainte de deschidere!
Aplică, cu ajutorul unei micro-periuțe, o cantitate mică de loțiune exact în locul în care ai aplicat și crema de la pasul 1.
În funcție de grosimea firelor, lasă loțiunea să își facă efectul astfel:
- 7 minute pentru firele subțiri
- 8 minute pentru firele normale
- 9 minute pentru firele groase
Îndepărtează crema cu o micro-periuță și arunc-o la gunoi după.
Opțional, după acest pas, poți vopsi sprâncenele. Pregătește-ți culoarea My Lamination și aplic-o cu ajutorul pensulei de vopsire. Îndepărteaz-o după 6-10 minute cu ajutorul unui aplicator. După ce ai îndepărtat vopseaua, aruncă aplicatorul la coșul de gunoi.

Pasul 3: Serul Hidratant
Masează circular pliculețul Hydrating Serum înainte de deschidere!
Aplică, cu ajutorul unei micro-periuțe, serul hidratant peste sprâncene.
Permite serului să hidrateze firele timp de 5 minute, apoi îndepărtează restul de ser cu ajutorul unui aplicator.

Finalizarea procedurii:
Perie sprâncenele cu ajutorul unei periuțe de unică folosință sau a unei periuțe speciale pentru definirea sprâncenelor.
Nu uita să faci fotografia de final și explică-i clientei tale regulile de îngrijire a noilor sale sprâncene.


Testul de sensibilitate:
Testul de sensibilitate trebuie făcut cu cel puțin 24-48 de ore înaintea tratamentului. Rezultatele testului poate fi unul pozitiv sau negativ.
Un rezultat pozitiv poate fi recunoscut prin apariția iritațiilor, umflăturilor sau inflamarea pielii. Dacă observați vreunul din aceste efecte, nu efectuați tratamentul!
Un rezultat negativ nu produce nicio reacție a pielii, așadar puteți efectua procedura!
Ambele rezultate trebuie înregistrate pe fișa de client!

Testul de sensibilitate la cele 3 pliculețe My Lamination:
Curăță o suprafață de aproximativ 2cm2 pe partea interioară a brațului stâng, deasupra cotului. Tamponează în trei locuri diferite cu o cantitate mică din cele 3 pliculețe My Lamination, apoi acoperă cu bandă micropore și notează-ți în fișa clientului locul și substanța folosită.


Reguli de îngrijire post-procedură:
În primele 24-28 de ore după tratamentul de laminare, clienta nu are voie să folosească niciun fel de machiaj să înoate sau să folosească sauna.
Sprâncenele trebuie păstrate uscate timp de 24-48 de ore după procedură și se vor peria de la bază spre vârf!


Păstrarea produselor:
Toate cremele, loțiunile și serurile My Lamination trebuie păstrate la loc răcoros, ferite de expunerea directă la razele soarelui!
Pliculețele se marchează cu bandă micropore pe care este obligatoriu să scrii data deschiderii!


Precauții:
Interzicem efectuarea procedurii atunci când clienta are tăieturi, zgârieturi, inflamații sau umflături în zona ochilor, psoriasis, cancer, febra fânului, tricotilomanie sau alopecie.
Datorită schimbărilor hormonale ce au loc în timpul sarcinii/alăptării, este posibil ca efectul tratamentului la clientele însărcinate sau care alăptează să dureze mai puțin. Recomandăm să informați clienta despre acest aspect!
Clientele care au avut recent o procedură de machiaj permanent trebuie să aștepte 4 săptămâni până la a doua procedură.
Clientele care au avut recent o operație de blefaroplastie trebuie să aștepte 4-6 luni până după operație și să prezinte o adeverință de la medic ce atestă că sunt apte pentru o astfel de procedură.

Cantitate: 1.5ml

Valabilitate
De la deschidere: 2 luni
Sigilat: 1 an de la data fabricației


———

Toate produsele noastre sunt 100% ORIGINALE și provin direct de la producătorii oficiali.

Comenzile Natural Lashes sunt însoțite de CERTIFICATE DE CONFORMITATE ce atestă calitatea produselor.



(5/5 stele)
Foarte rapizi cu comanda, împachetare drăguță și oferă bonus un mic cadou. Folosesc produsele My Lamination și sunt foarte bune! Le recomand ca preț și ca brand!
Ana Maria F. – 25.06.2020
(5/5 stele)
Produse excepționale, calitate și prețuri rezonabile. Comanda a ajuns foarte repede. Voi reveni cu drag și pentru alte produse, dar mai ales pentru cele de tratament laminare gene.
Ana Maria M. – 25.06.2020
(5/5 stele)
Am comandat mai multe produse, toate minunate... nimic de reproșat, o să mai revin pentru alte comenzi. Am fost puțin sceptică la început, dar acum recomand cu mare încredere.
Andreea M. – 06.12.2025
(5/5 stele)
Tocmai am primit produsele și arată excelent, pe cele mai multe le-am folosit și la seminar și au fost foarte bune. Abia aștept să le folosesc.
Μπρουνα Μ. – 02.12.2025
(5/5 stele)
Produsele comandate sunt de foarte bună calitate. Se lucrează ușor cu ele, iar lucrările rezultate arată calitativ. Recomand cu toată încrederea, inclusiv pentru persoanele începătoare.
Andreea A. – 28.11.2025
(5/5 stele)
Extrem de util, iar faptul că este din silicon îl face foarte practic și ușor de utilizat. Se șterge/se spală foarte rapid. Am primit coletul foarte repede, în aproximativ 3 zile, vine însoțit de factură.
Loredana S. – 24.11.2025
(5/5 stele)
Sunt foarte mulțumită de calitatea produselor pentru gene! Genele sunt moi, flexibile și ușor de manevrat, iar adezivul este rezistent, dar totodată delicat cu genele naturale. Pensetele se închid precis, astfel încât munca este rapidă și precisă. Recomand tuturor celor care își doresc un rezultat profesional.
Daniella K. – 11.11.2025
Vezi mai multe review-uri  
-30%
-30%